Tacere.

Ultima postare. Gândul ca o criptă.

Înmormântat în mine însumi, închid un ochi deschid o groapă, pun punct şi trag o linie, mă iert urându-ma cu sete, cer tacerii o sumă de regrete.....şi tac vorbind cu lutul, taifasuri deocheate. Nu-i loc de alt cuvânt pe crucea vieţii şi totuşi, las lacrima fugară, oprită-n tranşea unui mut război, să sape un suspin adânc, strigându-şi dorul mai apoi şi totuşi...ma trag inapoi din tragicul noroi...

Totuşi, iubirea

Si totuşi există iubire
Si totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj si mă tem.

Si totuşi e stare de veghe
Si totuşi murim repetat
Si totuşi mai cred în pereche
Si totuşi ceva sa-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric si tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeste-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrisi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminosi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-si acelasi repros.

Si tu si iubirea există
Si moartea există în ea
Imi place mai mult când esti tristă
Tristetea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu esti în puterile mele,
Desi închizitii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.

Adrian Păunescu