miercuri, 29 februarie 2012

"Unde eşti Tu, Lumina mea? Unde eşti Tu, bucuria mea? De ce m-ai lepădat şi se chinuie inima mea? De ce te-ai ascuns de mine şi se întristează inima mea? (Sfântul Siluan)

Lacrima rugăciunii inimii este lepădarea de sine întru nevoinţa aducătoare de mântuire!

Rugaciunile sufletului meu, pacatos, intru nadejdea iertarii...


“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Neîncetat să o locuim în inimă, neîncetat să hrănim sufletul cu apa cea vie şi neîncepută a rugăciunii dătătoare de viaţă veşnică! A lupta cu patima, a te nevoi postind, a înceta să " locuieşti în lume", mirean fiind, nu-i lucru la îndemână. 
Doar sufletul ascultând să ceară :


"Doamne al puterilor fii cu noi"

 Şi toată nevoinţa biruind ziua ce trece, rugându-te, lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Dacă ne închipuim numai şi o fracţiune de secundă din Patimile îndurate, pentru noi, pe Cruce, de Mântuitor, am posti toata viaţa!.


Unde să fug, Doamne, când stricăciunea îmi paşte sufletul?
Unde să ma duc, Doamne, când dezădejdea îmi bate la poarta sufletului?
Cui să spun necazul meu, Doamne?
Cum să trec peste suspin, Doamne?


Maica Sfântă, plângând.
Rugăciune către Maica Sfântă, la vreme de necaz.


"Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său.
Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările.
Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură.
Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea.
Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea.
Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău.
Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare; nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică.
O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea. Amin.
Prea Sfântă Maică a lui Hristos, Prea Curată, Prea Binecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile!
El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea.
Nu am pace – sufletul meu se pleacă – duhul meu se cutremură.
Grăbeşte, Prea slăvită Maică şi mă ajută!
Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului.
Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forte diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-1 eliberezi din legăturile iadului.
Slobozeşte-mă şi pe mine. Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul.
Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii. Amin."


  Doamne, strig Ţie, ajută-l pe robul tău...


"Alintă-te pe lângă Mântuitorul şi pe lângă Maica lui Dum­nezeu ca un fiu adevărat (sau ca o fi­ică adevărată) – alintă-te, îţi zic, ci­tind canoanele, acatistele care merg la inimă ale Preadulcelui Iisus şi Maicii lui Dumnezeualintă-te şi pe lângă sfinţi prin rugăciuni fierbinţi şi prin canoanele şi acatistele rânduite – şi nu vei fi ruşinat, ci degrabă vei simţi în inima ta alintare cerească de la Duhul Sfânt.

Însă nici nu te descu­raja dacă inima ta e rece în urma în­tunecatelor adieri ale vrăjmaşului netrupesc. Domnul vede totul şi ni­meni nu pleacă de la Dânsul cu mâ­na goală, ci degrabă dă fiecăruia du­pă merite. Rabdă, fiindcă s-a zis: în­tru răbdarea voastră veţi dobândi sufle­tele voastre.AMIN"


Mulţumesc părinte!

marți, 28 februarie 2012

Invăţătorule, învaţă-mă să IERT, ca să pot fii IERTAT...



 "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul" 

Rugaciunile sufletului meu, pacatos, intru nadejdea iertarii...
       Asemenea ajută-mi mie, Doamne Iisuse Hristoase, să înţeleg TAINA cea necuprinsă a lucrurilor lui Dumnezeu Tatăl, întru folos, alungă dezădejdea din inima mea şi întristarea cea măcinându-mi sufletul şi umple-mi inima de dulceaţa rugăciunii!
Fă lumină în netrebnicul meu suflet cu LUMINA Duhului sfânt. Nu mă părăsi în ceasurile acestea, lăsându-mă pradă neputinţei şi lacrimii amare. Izvor de bucurie dăruieşte ochiului meu şi lacrima limpede şi curată să dăruiesc ţie. 

Amin! 
       
Rugăciune pentru cei dragi.

           Tată din Ceruri, te rog sa-mi binecuvintezi familia, prietenii, rudele si pe cei pe care ÎI IUBESC si pe cei ce ne urasc.
Arata-le Tu dragostea  puterii Tale nemarginite.
Duhule Sfinte, te rog sa-i ajuti in necazurile lor. Acolo unde exista durere, te rog sa le daruiesti pacea si mila Ta.
Acolo unde exista indoiala, te rog sa le daruiesti o încredere innoita prin Harul Tau.
Unde exista o nevoie, te rog sa le-o implinesti.
Binecuvinteaza-le  caminul, familia, munca,da-le intelepciune si Lumina in viata lor.
Binecuvanteaza-i cand pleaca si cand se intorc acasa, mergi inaintea lor si deschide-le calea.
Calauzeste-i si ocroteste-i clipa de clipa in toata viata lor.
Iarta-le lor pacatele facute cu voie sau fara de voie, cu stiinta, din nestiinta sau pe cele pe care nu si le amintesc.
Condu-i Tu pe Calea Ta Cea Sfinta, In Numele Fiului Tau, Iisus Hristos.
Doamne Tata, Fiule si Duhule Sfint, iti multumesc ca tu vei face mai mult decit iti pot eu cere.
Amin!

Iisus Hristos biruieste!


Nota.
Cu bucurie am apelat la http://parintelemarius.blogspot.com
de unde mi-am permis, învoindu-mă frăţeşte, întru nepieritoare credinţă pravslavnică, să iau  imaginea si rugaciunea.

luni, 27 februarie 2012

"Pomeneşte-mă Doamne când vei veni întru Împărăţia TA!

  "  "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul"  

"Să stăm cu frică..." că iată, a venit timpul măsurii încercării noastre.!
Să nu fugim de încercarea creştinească a postului!
Să pornim cu nădejdea în Mântuitorul Hristos Domnul nostru, Cel ce a "Învins moartea cu moartea călcând"!, să biruim încercările acestui post, spre slava lui Dumnezeu şi Iubire întru Hristos, care pentru a noastră mântuire s-a jertfit pe cruce!
 Să zicem din inimă :
   Doamne si Stapanul  vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert, nu mi-l da mie. Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, slugii Tale. Asa, Doamne, imparate, daruieste-mi sa-mi vad greselile si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin!
(Rugaciunea lui Efrem Sirul)
Căci, zic:
"Cred, Doamne, si marturisesc ca Tu esti cu adevarat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit in lume sa mantuiesti pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu.[...]"



Înaintea tuturor, CEL MAI MARE PĂCĂTOS SUNT EU!

DOAMNE AJUTĂ-MI  MIE  ŞI TUTUROR CELOR CRED ÎN PRAVOSLAVNICA CREDINTA!

Luati aminte:

http://www.youtube.com/watch?v=p-q3QtNKjak


marți, 14 februarie 2012

Maturitatea tacerii...

Tăcerea măsurând timpul....
            Consistenţa unui solilocviu nepermis de lung, măsurând el însuşi adâncimea unor gânduri abisale, transpuse într-o manieră "locvace" în timbrul silentiozităţii, oarecum decente, dar evident încărcat până la refuz de măsurabilul intelectualicism exegetic, mi-a permis să spun, azi, ceea ce trebuia sa spun demult.
                  Mi-a reamintit elegant (simţindu-mă cumva ruşinat), Luxorul, cu ale lui coloane imposibil de descris, cât de privit.
              Nu sesizez cerbicia unui discurs despre "historia dixit" la nivelul unei conştiinţe bănuitoare, suspicioase, tributare unui existenţialism, de altiminteri uman, cât ineludabila dorinţa de a fi spus ceea ce ar fi trebuit exprimat mai demult. Motivaţia, nicidecum poltronă, poate indecisă, răscolită mai mult de bănuiala atemporală a firii, transcede comprehensibilitatea, într-o oarecare măsură. 
             Demnitatea pusă pe seama unei încărcături temporale imposibil de ignorat, o enclavă în memoria mea, m-a obligat să "eşuez" într-un spaţiu în care cuvintele pierd din "comun", devenind ele însele purtătoare de sentimente greu lizibile. Egalând grandoarea Luxorului vor fi privit sfidătoare timpul.
În umbra timpului..
               Aş fi vrut să fiu înţeles atât de profund în măsura în care un suflet elevat, poate pricepe un"Concert de muzica de Bach", neapărat din seria "Bradenburgicelor" .
           Uneori, prefer să "ascult" simfonia cuvintelor, decât să o "cânt". Ca şi cum Gaudi şi-ar fi elogiat modestia la poarta unui alt fel de templu. Insolit, dar nu mai puţin armonios. 
           Azi, aşa s-a întâmplat. Mi-am dorit mult sa fiu "ascultat atent". Cel puţin aşa cum, statuile, păzind Luxorul, ascultă timpul. Nedidactic. Omeneşte. Elementar de uman. Aproape de firul ierbii, unde se petrec cele mai fenomenale poveşti . La nivelul simplităţii firului de iarbă.

Niciun cuvânt, oricât de profund, nu poate acoperi discursul unei singure petale de floare!
Sancta simplicitas!
Nu-i aşa?!