Ostrog. Mai aproape de Dumnezeu. Mai aproape de noi înşine

Ostrog. La granita dintre cer si pamant, Dumnezeu a ridicat cateva Sfinte Manastriri. Ostrogul e ATAT de aproape de cer incat, uneori, auzi Ingerii cantand.....Si, atunci, se naşte în sufletul pribeag, Dorul de necuprins. Şi ai vrea sa rămâi, să nu te mai întorci niciodată în lume. Să asculţi Îngerii cântând. 

Daca vrei privirea s-o las in podea, calca peste ea...

Soapte in tacei de framantare...albastri picuri rostiti in alb. 

Stii, tacerea rastignita in zbaterea unui val, poveste de stropi furiosi, gata sa stropeasca cu sarata apa, e asemeni unei... povesti. Sa stai la taclale, asa, ratacit printre ganduri, stalpnic la portile tacerii, pribeag pe drumul de vorbe, de stopi. S-au dus zodiile. Si-a ramas marea cu povestea ei. Si eu masurandu-i imensul, pe lacrima unui strop. Unde-i moartea, murinda?  La mine-n suflet, e-un han cu usa deschisa. Si, Ea, Cucoana, o fi avand toiag?
Ce povesti...pe creasta unui val.

Pledoarie. Pentru tăcere. Şi pentru nori.

Atâta rispire . De tăcere. Şi de deznădejde.

Nu mai măsor timpul scurs de la răsăritul cuvântului până la ivirea nopţii tăcerii. Pentru că, în fond, păstoresc tăceri inefabile, rod al unei trăiri solitare.
Pe marginea uni solilocviu poţi să te răneşti în solzii de gheaţă ascuţită în nopţi lungi, de gândurile suferinţei.
Nu mai măsor nimic. Aştept cu fruntea sprijinită de cer, ivirea unui strop de nor. Să mă pot dilua în albul lui finit şi odată cu moartea lui, deloc eroică, să dispar în oglinda albastră, magic ca într-un basm. Să fii cât un nor. Rispit cât o poveste.
Să tac.
Să fiu întru fiinţarea norului. 
Şi întru tăcere...

Singurătatea însingurării...

Conversaţii albastre.

Mergând pe acest drum al înfrânării, al "încercării întru desăvârşire", al apropierii de Dumnezeu, pe calea postului absolut sau cel puţin într-o încercare de absolutizare a lui, de la un moment dat încep să-i înţeleg rostul, prin transparenţa cu care ţi se înzestrează ochii sufletului. Adăugând rugăciunea la această minuată experieţă, lumea ţi se dezvăluie într-un mod mirobolant. Mult mai aproape de cele întru Hristos. Dar mai este drum lung. Şi mult nevoinţă.

Vezi lucrurile mult mai clar, cumva dincolo de spectrul vizibilului comun. Vezi adâncimi mult mai intens relevate cum ar fi de altfel. Simţurile se aşează tăcute la o masă la care, ascultând, inviţi prin rugăciunepe  Dumnezeu la o comuniune cu tine însuţi, cu ritmul tăcut al invocării sincere.

Se petrec lucruri, în propria ta fiinţă, imposibil de deprins în alt mod.

Mute răspunsuri vor fi în sfârşit desferecate de sub taina neînţelesului cuprins.

Suntem în esenţă extem de destructuraţi ca indivizi, extrem de singuri în singurarea noastră, pământeană.

Sfânta CRUCE

Rugaciunea Sfintei Cruci

Sa se scoale Dumnezeu, si sa se risipeasca vrajmasii Lui, si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul, cum se topeste ceara de fata focului, asa sa piara demonii de la fata celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii, zicand:

Bucura-te, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, care gonesti demonii cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine, a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorat la iad, si a calcat puterea diavolului, si te-a daruit noua pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrajmasul.

O, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, ajuta-mi mie cu Sfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu si cu toti Sfintii, in veci. Amin.

Vai, suflete al meu, cat de adanca este coborarea ta in pacat!

Sus, sus sa avem, inimile! Sa le inaltam pe aripile rugaciunii!

Unde esti tu suflete?
Unde este lumina pura cea dumnezeiasca plina de Duh Sfant,  cu care ai fost botezat?
Cum ai ratacit tu, lumina cea dumnezeiasca!
Vai, suflete, vine ceasul regasirii celor vrednici pastratori de credinta pravoslavinca, celor inchinatori Tatalui si Fiului si tu te-ai pierdut pe drum! Unde esti tu suflete, cand pastorul cauta oile ratacite?

Sa cautam cu osardie LUMINA cu care Dumnezeu ne-a mangaiat sufletul in intunecimea veitii noastre!

"Vai mie, innegritule suflete! Pana cand de la rautati nu te mai curmezi? Pana cand zaci in lene? De ce nu'ti aduci aminte de infricosatorul ceas al mortii? De ce nu te cutremuri cu totul de infricosatoarea judecata a Mantuitorului? Oare, ce vrei sa raspunzi, sau cum vrei sa dai seama? Lucrurile tale stau de fata, spre mustrarea ta, faptele tale te vadesc, parandu'te. Deci, o, suflete! Vremea a sosit, alearga, apuca inainte si cu credinta striga: Gresit'am, Doamne, gresit'am Tie; dar stiu, Iubitorule de oameni, bunatatea Ta; Pastorule cel bun, nu ma desparti pe mine de la starea cea de'a dreapta Ta, pentru mare mila Ta. (Slava... de la Stihoavna de la Vecernia Duminicii Infricosatoarei Judecati)"

1 MARTIE, cu dragoste, dragostei...

Iubire, dragoste, dragoste adevărată ...inimi ETERNULUI FRUMOS.
1 MARTIE, cu dragoste, dragostei. 

"Dragostea toate le iartă, toate le crede, toate le nădăjduieşte TOATE LE RABDĂ”!

(1 Cor. 13, 7). 

Să nu dormim acum, căci nu-i vreme de dormit, e timpul PRIVEGHERII, este timpul sădirii credinţei celei adevărate ortodoxe, pe ogorul sufletului drept maritor crestinesc.

1. Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine. 

2. Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară. 

3. Pune Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor mele. 

4. Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele; iar cu amenii cei care fac fărădelege nu mă voi însoţi cu aleşii lor.

Neîncetată rugă.

  Să luăm aminte!

http://www.razbointrucuvant.ro/2011/04/14/razboiul-cu-metaniile-in-mana-parintele-porfirie-despre-rugaciunea-mintii-conditii-si-riscuri/

Binecuvântează părinte!

Omnia habemus in Christo, omnia Christus est nobis” - spune Sf. Ambrozie de Mediolanum, „Toate le avem în Hristos, totul este pentru noi Hristos”. Să trăim în credinţa în Hristos, să credem în El, să-L purtăm în chipul nostru, să-L mărturisim cu tărie şi să arătăm lumii în tot ce facem şi credem pe Hristos Fiul lui Dumnezeu celui viu (Mt 16, 16). Amin!

Să luăm aminte!

http://prieteniisfmunteathos.wordpress.com/2007/08/22/despre-puterea-rugaciunii-lui-iisus-doamne-iisuse-hristoase-miluieste-ma/

"Unde eşti Tu, Lumina mea? Unde eşti Tu, bucuria mea? De ce m-ai lepădat şi se chinuie inima mea? De ce te-ai ascuns de mine şi se întristează inima mea? (Sfântul Siluan)

Lacrima rugăciunii inimii este lepădarea de sine întru nevoinţa aducătoare de mântuire!

Rugaciunile sufletului meu, pacatos, intru nadejdea iertarii...

“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Neîncetat să o locuim în inimă, neîncetat să hrănim sufletul cu apa cea vie şi neîncepută a rugăciunii dătătoare de viaţă veşnică! A lupta cu patima, a te nevoi postind, a înceta să " locuieşti în lume", mirean fiind, nu-i lucru la îndemână. 

Doar sufletul ascultând să ceară :


"Doamne al puterilor fii cu noi"

 Şi toată nevoinţa biruind ziua ce trece, rugându-te, lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Dacă ne închipuim numai şi o fracţiune de secundă din Patimile îndurate, pentru noi, pe Cruce, de Mântuitor, am posti toata viaţa!.

Unde să fug, Doamne, când stricăciunea îmi paşte sufletul?
Unde să ma duc, Doamne, când dezădejdea îmi bate la poarta sufletului?
Cui să spun necazul meu, Doamne?
Cum să trec peste suspin, Doamne?

Maica Sfântă, plângând.

Rugăciune către Maica Sfântă, la vreme de necaz.

"Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său.

Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările.

Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură.

Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea.

Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea.

Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău.

Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare; nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică.

O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea. Amin.

Prea Sfântă Maică a lui Hristos, Prea Curată, Prea Binecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile!

El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea.

Nu am pace – sufletul meu se pleacă – duhul meu se cutremură.

Grăbeşte, Prea slăvită Maică şi mă ajută!

Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului.

Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forte diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-1 eliberezi din legăturile iadului.

Slobozeşte-mă şi pe mine. Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul.

Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii. Amin."

  Doamne, strig Ţie, ajută-l pe robul tău...


"Alintă-te pe lângă Mântuitorul şi pe lângă Maica lui Dum­nezeu ca un fiu adevărat (sau ca o fi­ică adevărată) – alintă-te, îţi zic, ci­tind canoanele, acatistele care merg la inimă ale Preadulcelui Iisus şi Maicii lui Dumnezeu, alintă-te şi pe lângă sfinţi prin rugăciuni fierbinţi şi prin canoanele şi acatistele rânduite – şi nu vei fi ruşinat, ci degrabă vei simţi în inima ta alintare cerească de la Duhul Sfânt.

Însă nici nu te descu­raja dacă inima ta e rece în urma în­tunecatelor adieri ale vrăjmaşului netrupesc. Domnul vede totul şi ni­meni nu pleacă de la Dânsul cu mâ­na goală, ci degrabă dă fiecăruia du­pă merite. Rabdă, fiindcă s-a zis: în­tru răbdarea voastră veţi dobândi sufle­tele voastre.AMIN"

Mulţumesc părinte!

 http://parintelemarius.blogspot.com/2010/03/dumnezeu-ne-alina-durerile.html

Invăţătorule, învaţă-mă să IERT, ca să pot fii IERTAT...

 "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul" . 

Rugaciunile sufletului meu, pacatos, intru nadejdea iertarii...

       Asemenea ajută-mi mie, Doamne Iisuse Hristoase, să înţeleg TAINA cea necuprinsă a lucrurilor lui Dumnezeu Tatăl, întru folos, alungă dezădejdea din inima mea şi întristarea cea măcinându-mi sufletul şi umple-mi inima de dulceaţa rugăciunii!
Fă lumină în netrebnicul meu suflet cu LUMINA Duhului sfânt. Nu mă părăsi în ceasurile acestea, lăsându-mă pradă neputinţei şi lacrimii amare. Izvor de bucurie dăruieşte ochiului meu şi lacrima limpede şi curată să dăruiesc ţie. 

Amin! 

       

Rugăciune pentru cei dragi.

           Tată din Ceruri, te rog sa-mi binecuvintezi familia, prietenii, rudele si pe cei pe care ÎI IUBESC si pe cei ce ne urasc.

Arata-le Tu dragostea  puterii Tale nemarginite.

Duhule Sfinte, te rog sa-i ajuti in necazurile lor. Acolo unde exista durere, te rog sa le daruiesti pacea si mila Ta.

Acolo unde exista indoiala, te rog sa le daruiesti o încredere innoita prin Harul Tau.

Unde exista o nevoie, te rog sa le-o implinesti.

Binecuvinteaza-le  caminul, familia, munca,da-le intelepciune si Lumina in viata lor.

Binecuvanteaza-i cand pleaca si cand se intorc acasa, mergi inaintea lor si deschide-le calea.

Calauzeste-i si ocroteste-i clipa de clipa in toata viata lor.
Iarta-le lor pacatele facute cu voie sau fara de voie, cu stiinta, din nestiinta sau pe cele pe care nu si le amintesc.
Condu-i Tu pe Calea Ta Cea Sfinta, In Numele Fiului Tau, Iisus Hristos.
Doamne Tata, Fiule si Duhule Sfint, iti multumesc ca tu vei face mai mult decit iti pot eu cere.
Amin!

Iisus Hristos biruieste!

Nota.

Cu bucurie am apelat la http://parintelemarius.blogspot.com

de unde mi-am permis, învoindu-mă frăţeşte, întru nepieritoare credinţă pravslavnică, să iau  imaginea si rugaciunea.

"Pomeneşte-mă Doamne când vei veni întru Împărăţia TA!

  "  "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul"  

"Să stăm cu frică..." că iată, a venit timpul măsurii încercării noastre.!

Să nu fugim de încercarea creştinească a postului!

Să pornim cu nădejdea în Mântuitorul Hristos Domnul nostru, Cel ce a "Învins moartea cu moartea călcând"!, să biruim încercările acestui post, spre slava lui Dumnezeu şi Iubire întru Hristos, care pentru a noastră mântuire s-a jertfit pe cruce!

 Să zicem din inimă :

   Doamne si Stapanul  vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert, nu mi-l da mie. Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, slugii Tale. Asa, Doamne, imparate, daruieste-mi sa-mi vad greselile si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin!

(Rugaciunea lui Efrem Sirul)

Căci, zic:
"Cred, Doamne, si marturisesc ca Tu esti cu adevarat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit in lume sa mantuiesti pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu.[...]"



Înaintea tuturor, CEL MAI MARE PĂCĂTOS SUNT EU!

DOAMNE AJUTĂ-MI  MIE  ŞI TUTUROR CELOR CRED ÎN PRAVOSLAVNICA CREDINTA!

Luati aminte:

http://www.youtube.com/watch?v=p-q3QtNKjak

Maturitatea tacerii...

Tăcerea măsurând timpul....

            Consistenţa unui solilocviu nepermis de lung, măsurând el însuşi adâncimea unor gânduri abisale, transpuse într-o manieră "locvace" în timbrul silentiozităţii, oarecum decente, dar evident încărcat până la refuz de măsurabilul intelectualicism exegetic, mi-a permis să spun, azi, ceea ce trebuia sa spun demult.

                  Mi-a reamintit elegant (simţindu-mă cumva ruşinat), Luxorul, cu ale lui coloane imposibil de descris, cât de privit.

              Nu sesizez cerbicia unui discurs despre "historia dixit" la nivelul unei conştiinţe bănuitoare, suspicioase, tributare unui existenţialism, de altiminteri uman, cât ineludabila dorinţa de a fi spus ceea ce ar fi trebuit exprimat mai demult. Motivaţia, nicidecum poltronă, poate indecisă, răscolită mai mult de bănuiala atemporală a firii, transcede comprehensibilitatea, într-o oarecare măsură. 

             Demnitatea pusă pe seama unei încărcături temporale imposibil de ignorat, o enclavă în memoria mea, m-a obligat să "eşuez" într-un spaţiu în care cuvintele pierd din "comun", devenind ele însele purtătoare de sentimente greu lizibile. Egalând grandoarea Luxorului vor fi privit sfidătoare timpul.

În umbra timpului..

               Aş fi vrut să fiu înţeles atât de profund în măsura în care un suflet elevat, poate pricepe un"Concert de muzica de Bach", neapărat din seria "Bradenburgicelor" .

           Uneori, prefer să "ascult" simfonia cuvintelor, decât să o "cânt". Ca şi cum Gaudi şi-ar fi elogiat modestia la poarta unui alt fel de templu. Insolit, dar nu mai puţin armonios. 

           Azi, aşa s-a întâmplat. Mi-am dorit mult sa fiu "ascultat atent". Cel puţin aşa cum, statuile, păzind Luxorul, ascultă timpul. Nedidactic. Omeneşte. Elementar de uman. Aproape de firul ierbii, unde se petrec cele mai fenomenale poveşti . La nivelul simplităţii firului de iarbă.

Niciun cuvânt, oricât de profund, nu poate acoperi discursul unei singure petale de floare!

Sancta simplicitas!
Nu-i aşa?!

Mă las respirat

Mă las respirat de trecerea unui nor, urmă de gând divin, cutremurat de mirare, mut de frumuseţe.
Atâta tandreţe respiră cerul în ochiul surâzând, de albastru celest, edenic, gând de dumnezeiască graţie existenţială culcată pe o cărare de stea, încât, singura menire a omului ar trebui sa fie iubirea.
Există o rugăciune deloc la îndemâna omului elementar, prielnică şi dătătoare de slavă omului care a deprins-o întru pravoslavnică daruire lui Dumnezeu, numita a inimii.
 Nu este dată oricui mierea dulce graitoare de Dumnezeu, această sublimă şi divină rugăciune pe care îngerii o poartă cu aripile lor catifelate pe potecile cerului.
Nevoinţă şi sinceră credinţă, nemijlocită de nimeni şi întru nimic, doar nevoinţă stropită cu lacrimi sincere, transcedente umanului face deschisă calea către rugăciunea inimii.
 Puţinii aleşi se vor fi bucurat apoi de bogăţiile cerului într-o revărsare euharistică de cântării şi străluciri întru slava cea netrecătoare a lui Dumnezeu.
Există o iubire a inimii adâncă şi neînţeleasă ca o taină, lacrimă de cutremurare şi zâmbet de desfătare, bucuria celor ALEŞI, cântarea celor blagosloviţi.
Amară suferinţă întru acceptarea ei dar înălţare întru sublim şi ardere neîncetată de sfântă cădere din cele omeneşti.
Prilej de neînţeleasă bucurie întru petrecerea ei. Nu semnele arătate în chip desluşit sunt pecetea ei.
Ci taina nepătrunsă a purtării în sinele cel nearătat e dulceaţa măsurii ei.
Rugăciunea inimii şi iubirea din adâncul cel nestrămutat şi nevăzut în chip omenesc.
Iată bogăţia lumii! 

2012. Duios, meditaţie pe catedrala unui val.

  Toată viaţa mea încape pe o tresărire sublimă de picătură albastră. Nici nu cred că ar avea timp sa-mi respire viaţa între două unduiri, oarecum elegante, solemne mişcări sonore îngheţate de catedrala unui val, grandiosul acesta de albastru numit, mare. 

Mereu cunatificăm absolute realizări sau eşuări lamentabile la sfârşitul unui an privind nu tocmai împăcaţi înapoi, dar uitându-ne cu o necesitate imberbă, înainte. 

Rar se întâmplă să măsurăm corect esenţialul: am smuls neantului o clipă cât un an.Nu reuşim să pricem acest miracol care acoperă un infinit.

Nu mi-am dorit, pentru prima oară în viaţa mea, ceva anume, pentru că, mi-am câştigat un dram de maturitate, cu greu, dar cert, pe drumul destinului meu. Irefutabil dealtminteri.

Las în seama lui Dumnezeu exact ceea ce trebuie sa-mi dea şi nimic mai mult decât ceea ce merit.

În fond, dincolo de acceptarea sine die la un moment dat, mai mult intelectuală decât necesară,de multe ori versatilă, a existenţei lui Dumnezeu, am reuşit la finalul acestui an ceea ce nu mulţi, în esenţa lor structuarală muabilă prin excelenţă şi imputabilă şi mie graţie stării adamice, aş zice, să depăşesc versatilismul acesta de nuanţă filosofică şi să accept cuminte, duios, elementar, existenţa lui Dumnezeu, nu ca pe o imputabilitate normativă, cât, la modul perfect, ca pe un dat elementar.

Există moduri capabile de a proba măreţia unei idei, imposibil descris la uşa sufletului dominat de afecte.

Dar ele sunt oricum transcedentale omului, cu siguranţă proprii divinului. 

Rugându-te, primeşti nu neapărat ceea ce ceri, deşi rugăciunea ar trebui sa fie, în fond, absolut în afara unei cereri anume, dematerializată şi deci absolută,  ci ceea ce TREBUIE.

Am depăşit limita pascaliană, surprinsă  într-o disertaţie filosofică, câştigând prin rugăciune, veşnicia ca posibilitate.

Ce-ţi poţi dori mai mult?!

Privind unduirea aceasta albastră îmi simt sufletul purtat spre orizonturi greu de definit din lipsă de "spaţialitate oratorică",acompaniat de Toccata şi Fuga în D minor (BWV565) şi întărit de speranţa unui an mai bun dar exact cântărit de balanţa unui destin. Afară timpul se grăbeşte impasibil să-şi facă propria istorie. Rămânem sortiţi neantului ca pieire, însiguraţi în moarte.
Dar treziţi de speranţa întru devenirea lui a fi iubitor de Dumnezeu.
Cât de puţin cere Dumnezeu şi cât de mult ignorăm noi asta.

La mulţi ani. 

Duios....