Ostrog. Mai aproape de Dumnezeu. Mai aproape de noi înşine

Ostrog. La granita dintre cer si pamant, Dumnezeu a ridicat cateva Sfinte Manastriri. Ostrogul e ATAT de aproape de cer incat, uneori, auzi Ingerii cantand.....Si, atunci, se naşte în sufletul pribeag, Dorul de necuprins. Şi ai vrea sa rămâi, să nu te mai întorci niciodată în lume. Să asculţi Îngerii cântând. 

Daca vrei privirea s-o las in podea, calca peste ea...

Soapte in tacei de framantare...albastri picuri rostiti in alb. 

Stii, tacerea rastignita in zbaterea unui val, poveste de stropi furiosi, gata sa stropeasca cu sarata apa, e asemeni unei... povesti. Sa stai la taclale, asa, ratacit printre ganduri, stalpnic la portile tacerii, pribeag pe drumul de vorbe, de stopi. S-au dus zodiile. Si-a ramas marea cu povestea ei. Si eu masurandu-i imensul, pe lacrima unui strop. Unde-i moartea, murinda?  La mine-n suflet, e-un han cu usa deschisa. Si, Ea, Cucoana, o fi avand toiag?
Ce povesti...pe creasta unui val.