marți, 27 martie 2012

Pledoarie. Pentru tăcere. Şi pentru nori.

Atâta rispire . De tăcere. Şi de deznădejde.
Nu mai măsor timpul scurs de la răsăritul cuvântului până la ivirea nopţii tăcerii. Pentru că, în fond, păstoresc tăceri inefabile, rod al unei trăiri solitare.
Pe marginea uni solilocviu poţi să te răneşti în solzii de gheaţă ascuţită în nopţi lungi, de gândurile suferinţei.
Nu mai măsor nimic. Aştept cu fruntea sprijinită de cer, ivirea unui strop de nor. Să mă pot dilua în albul lui finit şi odată cu moartea lui, deloc eroică, să dispar în oglinda albastră, magic ca într-un basm. Să fii cât un nor. Rispit cât o poveste.
Să tac.
Să fiu întru fiinţarea norului. 
Şi întru tăcere...

luni, 5 martie 2012

Singurătatea însingurării...

Conversaţii albastre.
Mergând pe acest drum al înfrânării, al "încercării întru desăvârşire", al apropierii de Dumnezeu, pe calea postului absolut sau cel puţin într-o încercare de absolutizare a lui, de la un moment dat încep să-i înţeleg rostul, prin transparenţa cu care ţi se înzestrează ochii sufletului. Adăugând rugăciunea la această minuată experieţă, lumea ţi se dezvăluie într-un mod mirobolant. Mult mai aproape de cele întru Hristos. Dar mai este drum lung. Şi mult nevoinţă.
Vezi lucrurile mult mai clar, cumva dincolo de spectrul vizibilului comun. Vezi adâncimi mult mai intens relevate cum ar fi de altfel. Simţurile se aşează tăcute la o masă la care, ascultând, inviţi prin rugăciunepe  Dumnezeu la o comuniune cu tine însuţi, cu ritmul tăcut al invocării sincere.
Se petrec lucruri, în propria ta fiinţă, imposibil de deprins în alt mod.
Mute răspunsuri vor fi în sfârşit desferecate de sub taina neînţelesului cuprins.
Suntem în esenţă extem de destructuraţi ca indivizi, extrem de singuri în singurarea noastră, pământeană.
Sfânta CRUCE




Rugaciunea Sfintei Cruci



Sa se scoale Dumnezeu, si sa se risipeasca vrajmasii Lui, si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul, cum se topeste ceara de fata focului, asa sa piara demonii de la fata celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii, zicand:
Bucura-te, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, care gonesti demonii cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine, a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorat la iad, si a calcat puterea diavolului, si te-a daruit noua pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrajmasul.
O, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, ajuta-mi mie cu Sfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu si cu toti Sfintii, in veci. Amin.





vineri, 2 martie 2012

Vai, suflete al meu, cat de adanca este coborarea ta in pacat!

Sus, sus sa avem, inimile! Sa le inaltam pe aripile rugaciunii!
Unde esti tu suflete?
Unde este lumina pura cea dumnezeiasca plina de Duh Sfant,  cu care ai fost botezat?
Cum ai ratacit tu, lumina cea dumnezeiasca!
Vai, suflete, vine ceasul regasirii celor vrednici pastratori de credinta pravoslavinca, celor inchinatori Tatalui si Fiului si tu te-ai pierdut pe drum! Unde esti tu suflete, cand pastorul cauta oile ratacite?

Sa cautam cu osardie LUMINA cu care Dumnezeu ne-a mangaiat sufletul in intunecimea veitii noastre!

"Vai mie, innegritule suflete! Pana cand de la rautati nu te mai curmezi? Pana cand zaci in lene? De ce nu'ti aduci aminte de infricosatorul ceas al mortii? De ce nu te cutremuri cu totul de infricosatoarea judecata a Mantuitorului? Oare, ce vrei sa raspunzi, sau cum vrei sa dai seama? Lucrurile tale stau de fata, spre mustrarea ta, faptele tale te vadesc, parandu'te. Deci, o, suflete! Vremea a sosit, alearga, apuca inainte si cu credinta striga: Gresit'am, Doamne, gresit'am Tie; dar stiu, Iubitorule de oameni, bunatatea Ta; Pastorule cel bun, nu ma desparti pe mine de la starea cea de'a dreapta Ta, pentru mare mila Ta. (Slava... de la Stihoavna de la Vecernia Duminicii Infricosatoarei Judecati)"


joi, 1 martie 2012

1 MARTIE, cu dragoste, dragostei...

Iubire, dragoste, dragoste adevărată ...inimi ETERNULUI FRUMOS.
1 MARTIE, cu dragoste, dragostei. 


"Dragostea toate le iartă, toate le crede, toate le nădăjduieşte TOATE LE RABDĂ”!
(1 Cor. 13, 7). 

Să nu dormim acum, căci nu-i vreme de dormit, e timpul PRIVEGHERII, este timpul sădirii credinţei celei adevărate ortodoxe, pe ogorul sufletului drept maritor crestinesc.


1. Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine. 
2. Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară. 
3. Pune Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor mele. 
4. Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele; iar cu amenii cei care fac fărădelege nu mă voi însoţi cu aleşii lor.
Neîncetată rugă.

  Să luăm aminte!


Binecuvântează părinte!

Omnia habemus in Christo, omnia Christus est nobis” - spune Sf. Ambrozie de Mediolanum, „Toate le avem în Hristos, totul este pentru noi Hristos”. Să trăim în credinţa în Hristos, să credem în El, să-L purtăm în chipul nostru, să-L mărturisim cu tărie şi să arătăm lumii în tot ce facem şi credem pe Hristos Fiul lui Dumnezeu celui viu (Mt 16, 16). Amin!

Să luăm aminte!