marți, 13 decembrie 2011

Comuniunea cu inefabilul.

Singurătatea nu este decât o formă de comuniune cu sensibilul nearătat.



Unele lucruri sunt necesare, nu pentru ca am vrea noi, ci pentru ca fac parte din DESTIN, destin care, în genere, este, ineluctabil. Cel mai greu lucru pentru un om este sa ACCEPTE destinul.
Încet, învațam ca viata nu este niciodată asa cum vrem. Și nici nu ne oferă TOT ce am vrea. 
Opozabilitatea nu-și are sensul. Si nu-i găsesc rostul, câtă vreme rostul este înuși DESTINUL

2 comentarii:

  1. Pornind de la premisele ca nimic nu-i imposibil si ca totul e posibil...n-as spune tocmai ca suntem condusi de destin. De ce n-am putea sa ne facem viata asa cum vrem? (eu fiind egocentrista si dependenta de control hahaha). Nu e bine sa te "joci de-a destinul" dar in acelasi timp n-o sa ma las subjugata de acesta...

    Numai bine! Felicitari pentru blog si pentru gandurile frumos asezate!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt onorat de urările tale.
    Sunt printre puținele gânduri exprimate în legătură cu blogul. Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere