Scorpion în ascendent. Gabriel Liiceanu şi alte poveşti.

Timpul ca suprafaţă existenţială.

"Fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edi­ficiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consis­tenţa acestui edificiu, de mîna aceea de oameni — ei nu pot fi mulţi — pe care i-a preluat în el şi pe care i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini, care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că sîntem, reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne aju­tă să trecem prin viaţă. Fiecare om „face faţă" la ce i se întîmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (in­diferent că ele sînt sau nu în viaţă), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rătăci pur şi simplu în viaţă. " Gabriel Liiceanu Declaratie de iubire, Humanitas, Bucureşti, 2001.

***

Este de la sine înţeles că fără "acest edificiu" , adânc construit şi mai ales, temeinic, ne-am rătăci, am muri,  sub privirile îngrozite ale propriului eu istovit de atâta singurătate, dacă nu sub greutatea minciunii şi trădării, prin excelenţă.

Trebuie, sigur, să fim zidari buni, un fel de Manole arhietipal zdravăn, sănătos, lucrând iscusit şi temeinic  la fundaţia unei încrederi (nu neapărat oarbe) în celălat, nealienat, nealterat, neînsingurat de propria însingurare. Din nefericire nu toţi suntem tributari unei încrincenate dotaţii genetetice de arhitecţi universali, gata să construiască astfel de edificii. Nu avem substanţa necesară care să ne facă să credem că răul se poate repercuta şi sub forma încrederii în celălat, în posibilitatea descoperirii unui neînceput ...început.

Clacarea, uneori fatalistă de-a dreptul, lasă posibilitatea unei destrămări rapide, o evaporare în neant, o dispariţie bruscă după mai mult sau mai puţin timp, rătăcim oribiţi de încrederea care ne va fi furat lumina ochilor. Se întâmplă şi astfel de tragedii. Oamenii mint, înşeală, nu pentru că sunt AŞA de la natură, (mereu dăm vina pe natură), ci pentru că nesiguranţa lor în privinţa CELUILALT, nemulţumirea şi dorinţa absurdă de un posibil mai bun, face loc şi unor astfel de construcţii, putrede, sfărâmicioase, găunoase. Eu nu zic că nu există astfel de oameni care au şansa să construiscă temeinic, să le iasă  lucrarea asta relaţională- zidul- din prima încercare.

Nu la toţi şi pentru toţi  fericirea este egală cu acest zid.

Lumina dintru început. 

"Dacă ura celor­lalţi — covîrşitoare uneori! —, invidia lor, mîrşăvia lor sînt neputincioase este pentru că există cîţiva oa­meni pe care îi iubim pînă la capăt. Cu cît mai deosebită este calitatea oamenilor din care e alcătuit edificiul nostru afectiv, cu atît mai sub­til, mai tenace este modul nostru de a persista în viaţă".(idem)

 De fapt, cumva, Dumnezeu, în felul Lui vegzeză asupra fiecărui om, lăsându-i şansa să-şi facă propriul "zid" ajutându-l într-un fel au altul, să cimenteze Zidul, cu fiinţe pe care le iubim până la capăt, chiar dacă se întâmplă să punem pietre în zid care nu vor decât să-l năruiască. Dar, odată eliminate "aceste pietre" stricătoare care, la un moment dat ne iau ochii, prin "strălucirea lor", falsă dealtminteri, rămâne zidul, Zidul acela care este  intr-adevăr edificiul nostru afectiv,  pe care l-am eliberat de falsul şi  grobianismul, afişat într-o strălucire fără sens. Poate că plătim tribut eliminând fără drept de apel aceşti oameni din viaţa noastră, mincinoşi, trădători, făţarnici dedaţi răului, îmbrăcaţi în rău.

  

Oricând există  posibilitatea unei o raze de soare în viaţa noastră. 

“Numai că o funcţie sau o conştiinţă pervertită, tradătoare, vândută raului  nu pot fi iubite, oricât de formidabile ar fi ele. Felul acesta al cuiva de a se insinua în tine printr-o parte a lui — chipul, vocea, felul de a gândi — nu face decât să-ţi deschidă fiinţa către momentul unor întâlniri viitoare, când ajungi să-l cunoşti pe celălalt "în carne şi oase", abia atunci urmând ca relaţia ta cu el să se aşeze în adevărul ei. Daca ratezi un astfel de moment “celaltalt “esueaza oricum şi el pe seama suferintei tale dusă la extreme…atata maraciune are sufletul care tine raul tau….încât îşi va fi luat el însuşi pedeapsa, pe care, culmea, nici nu o conştientizează"(idem).

 Sigur că nu ţi-e tocmai la îndemână să recunoşti că ţi-ai amanetat viaţa pe nimic, că eşti, jalnic, patetic şi rătăcit într-o iluzie aproape permanentă. Nu este exclus ca astfel de oameni, ajunşi în acest stadiu, să îmbrăţişeze neantul, să ducă neşansa de a fi crezut , până la moarte.

Există însă şi oameni care au şansa să se reducă la ei înşişi, să se considere fericiţi că au descoperit trădarea, şă-şi întărească astfel ZIDUL. Să trăiască şi, mai ales, să nu urască, pentru că, în fond, ura este un sentiment, şi ea, la rândul ei, care consumă.  Capacitatea de a ierta este fara sens daca nu este TOTALA si definitiva si nu are consistenta unei semerenii, până la urmă.

Există negreşit viaţă după moarte şi negreşit viaţă după absurdul trădării. Pentru că există un ZID care ne înconjoară, edificiu alcătuit din fiinţe dragi, cu adevărat, iubitoare. Şi pentru că  unii peşti (dar nu toţi) au ascendent în Scorpion.
("Ca sa ajungi la Lumina ti s-a pus la dispozitie scorpionul la ascendent...trebuie sa treci prin intuneric ca sa te bucuri de Lumina"). E un sacrificiu ritualic, purificator, aproape dureros de frumos, pagan si crestin (ce sincretism!) cum ar fi să vezi frumuseţea unui fluture, dacă nu accepţi orgoliul de a nu vedea  fluturele,  a fi încă nefiind, a coconului în care fiindul devine ESTE 

Depinde numai de noi, să dăm cenuşa la o parte.  Să renaştem mai tari, mai puternici, mai înţelepţi. Sa zburam icarian, pana la Soare, asigurandu-ne moartea in gloria de a fi incercat. Pasăre Phenix a propriei noastre existente.

Să redevenim, aşadar, zidari buni, despărţind bazaltul de argilă. Să fim ÎNTRU NOI înconjuraţi de ZIDUL acela. Drepti si bucurosi ca mai avem sansa. Şansa de a nu fi renunţat la noi înşine. 

"Zidul meu". Aşa cum este acuma.